Dicționar de asigurări

Aproape orice domeniu conține termeni specifici care nu sunt la îndemână oricui. Acest dicționar explică termenii specializați din domeniul asigurărilor — de la RCA și CASCO la polițe, prime, daune și despăgubiri.

ISAIDE este o platformă online pentru solicitări de oferte de asigurare: te ajută să înțelegi produsele și transmite cererea ta către parteneri autorizați. Cum funcționează platforma?

66 termeni afișați

A

Accident

Eveniment neașteptat care afectează asiguratul. Accidentele sunt externe persoanei asigurate, unice, intervin brusc și provoacă vătămări corporale. Pe perioada contractului de asigurare, accidentele trebuie atestate imediat fie de către un medic, fie printr-un certificat medico-legal.

Asigurat

O persoană fizică sau o firmă care încheie un contract și, în schimbul primelor de asigurare plătite, primește despăgubiri de la asigurător în caz de accidente sau catastrofe naturale. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice se pot asigura pentru prejudiciile pe care le pot provoca altor persoane.

Asigurător

Asigurătorul sau societatea de asigurări este o persoană juridică autorizată pentru a desfășura activități de asigurare. Asigurații plătesc prime de asigurare în schimbul cărora asigurătorul devine responsabil de acoperirea financiară a pagubelor produse bunurilor asigurate sau a vătămării corporale a persoanelor asigurate în caz de accidente sau calamități naturale. De asemenea, asigurătorul poate oferi despăgubiri, în condițiile legislației actuale, terților care au fost prejudiciați de asigurat.

Asigurare

Raportul dintre asigurat și asigurător inclus într-o poliță de asigurare, în baza unui contract care determină forma de asigurare. Asigurătorul creează un fond de asigurare și indemnizează persoana prejudiciată din fondul constituit din primele încasate de la aceștia, dar și în funcție de celelalte venituri care au rezultat ca urmare a activității desfășurate de către asigurat.

Asigurare de grup

Asigurarea printr-un singur contract sau, în anumite cazuri, prin contracte individuale, a unui grup de persoane. În cele mai multe cazuri, grupul de persoane face parte din aceeași companie sau sunt membri ai unei asociații.

Asigurare călătorie

Asigurarea de călătorie este un tip de asigurare care protejează asigurații în timpul călătoriilor. Riscurile care pot fi acoperite de asigurarea de călătorie sunt accidentele, pierderea sau anularea zborului, pierderea bagajului sau a actelor de identitate, dar și repatrierea sau evacuarea de urgență.

B

Beneficiar asigurare

Persoană fizică sau companie care, conform contractului de asigurare semnat, este desemnată să încaseze suma asigurată. Această persoană este, de obicei, indicată în contractul de asigurare de către asigurat. De cele mai multe ori beneficiarul asigurării este însuși asiguratul. De asemenea, pot exista mai mulți beneficiari ai unei singure polițe de asigurare.

Broker asigurare

Brokerul este un intermediar, atestat profesional, care prestează servicii specializate cum ar fi consilierea și încheierea asigurărilor, de cele mai multe ori acționând ca un agent al asiguratului. De obicei, brokerii sunt plătiți printr-un comision oferit de asigurător.

Bancassurance

Intermedierea produselor de asigurări complementare produselor oferite de instituții financiare nonbancare sau de credit. Activitatea de intermediere se desfășoară în condițiile legislației curente prin rețeaua acestor instituții.

C

Coasigurare

Operațiunea prin care doi sau mai mulți asigurători acoperă același risc, fiecare fiind responsabil de o cotă parte agreată contractual în relația cu asiguratul.

Coasigurare comunitară

Contractarea în aceeași poliță de asigurare a mai multor riscuri majore cu privire la bunuri sau valori sociale, aflate pe teritoriul a două sau mai multe state din Uniunea Europeană, de către cel puțin doi asigurători dintre care cel puțin unul este dintr-un stat membru al Uniunii Europene. În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul principal este responsabil de acoperirea integrală a despăgubirii.

Contract de asigurare

Contractul semnat între asigurător și asigurat prin care asigurătorul acceptă ca, în urma încasării primei de asigurare agreate contractual cu asiguratul, să plătească fie suma asigurată, fie echivalentul acesteia în cazul producerii unor evenimente.

Contractantul asigurării

O persoană care încheie contractul de asigurare în vederea asigurării unui risc pentru o altă persoană sau pentru bunurile și/sau activitățile desfășurate de acea persoană. Contractantul se obligă contractual să plătească prima de asigurare asigurătorului.

Certificat de asigurare

Certificatul de asigurare este documentul emis de asigurător care atestă dovada existenței asigurării.

Comision

Suma de bani, fixă sau procentuală, plătită entităților reglementate pentru serviciile oferite clienților.

Cargo

Asigurarea mărfurilor și a bunurilor care sunt transportate aerian, feroviar sau pe cale rutieră cu mijloace de transport deținute de proprietarul mărfurilor și bunurilor.

Cartea verde

Un certificat de asigurare auto internațional în baza căruia conducătorii auto care conduc în Europa au dovada faptului că vehiculul pe care îl dețin sau conduc este asigurat din punct de vedere al răspunderii civile în cazul unui accident auto în care produce daune. Despăgubirile daunelor se supun legislației locale ale fiecărui stat în care Cartea Verde este valabilă.

Cuantumul prejudiciului

Obligația financiară pe care asiguratul trebuie să o suporte legal pentru a compensa daunele materiale, daunele morale sau vătămarea corporală provocată de acesta.

D

Daună

Prejudiciul suferit de o persoană asigurată în urma unui risc acoperit de asigurare.

Daună parțială

Furtul sau deteriorarea parțială a bunurilor asigurate. Reparația, recondiționarea sau înlocuirea unor părți componente readuce obiectul asigurat în starea la care a fost înainte de a se produce evenimentul care a dus la deteriorarea parțială a acestuia.

Daună totală

Avarierea bunului asigurat până într-un punct în care reparația acestuia nu este fezabilă din punct de vedere economic din cauza costurilor implicate.

Despăgubire

Suma de bani plătită de asigurător asiguratului sau beneficiarului poliței de asigurare, în cazul în care au fost produse daune ca urmare a manifestării riscurilor acoperite în asigurare.

Durata poliței

Perioada de valabilitate a asigurării conform termenilor stabiliți în contractul de asigurare.

E

Eveniment asigurat

Eveniment specific unui tip de asigurare care, în timpul producerii lui, îndeplinește toate condițiile contractuale, astfel încât indemnizația de asigurare să fie acoperită financiar de asigurător.

Excludere

Clauză contractuală care elimină asigurarea unor bunuri, persoane, tipuri de pericole și daune sau a unor circumstanțe particulare.

F

Forță majoră

O situație sau un eveniment imprevizibil și inevitabil, independent de voința părților, dovedit de una dintre părți prin documente emise de autoritățile publice responsabile care o exonerează de răspundere.

Franșiză

Clauză contractuală care menționează suma sau procentajul care va fi plătit de către persoana asigurată în cazul unei daune asupra unui bun asigurat.

Furt prin acte de tâlhărie

Furt în care a fost implicată o persoană sau un grup de persoane care au folosit violența împotriva asiguratului pentru a-l forța pe acesta să renunțe la bunurile asigurate.

Furt prin efracție

Furtul care implică pătrunderea în locuință sau spațiul închis al păgubitului prin spargerea ferestrelor, ușilor, dispozitivelor de închidere.

I

Inspecție de risc

Verificarea stării obiectelor, locuințelor sau autovehiculelor pentru a determina riscurile și costurile pe care asigurătorul le-ar avea de suportat în cazul unui accident sau al unor evenimente acoperite de asigurare. De asemenea, se verifică documentele aferente pentru conformitate.

Indemnizația de asigurare

Suma de bani pe care asigurătorul se angajează să o achite asiguratului în cazul producerii unui accident sau al unui eveniment asigurat.

Interes asigurabil

În cazul bunurilor, interesul este reprezentat de valoarea economică ce poate fi pierdută de asigurat ca urmare a producerii unui eveniment asigurat. În cazul asigurării de răspundere civilă, interesul este reprezentat de dorința asiguratului de a preveni micșorarea patrimoniului prin angajarea față de terți a răspunderii personale în situația în care acesta săvârșește o faptă care provoacă prejudicii. În cazul asigurărilor de persoane, interesul este reprezentat fie de un beneficiu obținut de asigurat în cazul unor accidente care duc la invaliditate, fie de protecția familiei în caz de deces.

Istoric de asigurare

O evidență a polițelor de asigurare deținute în trecut de solicitant.

K

KID

Este un document standardizat la nivel european, similar cu PID, care se aplică produselor de asigurare ce au o componentă de investiție sau economisire. Scopul acestui document este să faciliteze înțelegerea riscurilor asociate cu investițiile și să ofere informații esențiale despre produsele de investiții individuale structurate și cele bazate pe asigurări.

L

Limita răspunderii

Suma maximă pe care o poate primi asiguratul de la asigurător în cazul producerii unui accident sau al unui eveniment acoperit de polița de asigurare.

M

Malpraxis medical

Eroare a cadrelor medicale în timpul exercitării atribuțiilor profesionale - acte medicale sau medico-farmaceutice care au dus la prejudicierea pacientului.

Management de risc

Identificarea, analizarea și controlul riscurilor. Managementul de risc este un proces creat pentru a minimiza efectele negative ale unor evenimente nocive asupra persoanelor, activelor, intereselor și comunității unei organizații.

Mandat de brokeraj

Contractul semnat de brokerul de asigurare în calitate de mandatar (prin care acesta se ocupă de negocierea și/sau încheierea contractelor de asigurare, acordarea de consultanță pe durata contractului și regularizarea daunelor în cazul unui accident sau eveniment asigurat) și asigurat sau potențial asigurat în calitate de mandant.

Maturitatea contractului de asigurare

Data de încheiere a contractului dintre asigurat și asigurător, moment în care acoperirea persoanei asigurate încetează. În anumite cazuri, în funcție de condițiile contractuale, asigurătorul va plăti suma asigurată garantată asiguratului la maturitate.

O

Obiectul asigurării

Este reprezentat de valorile patrimoniale sau nepatrimoniale care au fost asigurate: bunuri, garanții, credite, răspundere civilă, pierderi financiare etc.

Obiectul contractului de asigurare

Obiectul contractului de asigurare reprezintă interesul avut de asigurat în obiectul asigurării.

Ofertă asigurare

Documentul emis de societatea de asigurare ce conține de obicei prețul (prima), perioada și condițiile de asigurare ale unui produs pentru care s-a făcut solicitarea.

P

Pagubă

Valoarea financiară a daunei suferite de un asigurat.

Perioada asigurată

Intervalul de timp în care asigurătorul se obligă contractual să acopere daunele suferite de asigurat, conform clauzelor poliței de asigurare.

Perioada de așteptare

Imediat după semnarea unui contract de asigurare, înainte ca polița de asigurare să fie activă, există un interval de timp în care asigurătorul nu este responsabil de plata indemnizației de asigurare în cazul unui eveniment asigurat.

PID/ IPID

Este un document european standardizat care îți oferă informații esențiale despre asigurarea ta. Obții informații despre compania de asigurări, riscurile acoperite și excluziunile, restricțiile speciale, precum și detalii despre valabilitate, plăți și perioada de acoperire.

Poliță de asigurare

O poliță de asigurare este documentul emis de către asigurător după ce a fost finalizat procesul de evaluare a riscului asigurat. O poliță de asigurare certifică încheierea contractului dintre asigurat și asigurător.

Prima de asigurare

Responsabilitatea financiară pe care asiguratul o are față de asigurător, în baza clauzelor contractului de asigurare.

Prima unică

Suma de bani plătită integral de asigurat la începutul perioadei contractuale pentru toată perioada asigurată.

Prima subscrisă

Venitul din primele încasate pe parcursul unui an financiar.

R

Răspundere civilă

Obligația de a acoperi financiar prejudiciile unei terțe părți cauzate prin daune materiale sau vătămări corporale ale persoanei fizice sau persoanei juridice.

Răspundere civilă profesională

Obligația unei persoane de a acoperi cheltuielile financiare rezultate în urma unui prejudiciu cauzat unui client ca rezultat direct al neglijenței sau prin acte de imprudență în desfășurarea activității profesionale.

Reasigurare

Procesul prin care un asigurător cumpără la rândul său o poliță de asigurare de la o altă companie de asigurări. În urma acestui proces, asigurătorul devine reasigurat, iar compania de asigurări cu care semnează polița de asigurare devine reasigurător.

Risc

Posibilitatea de producere a unui eveniment care provoacă daune. În cazul unei organizații este considerată risc orice activitate a companiei care are capacitatea de a produce vătămări corporale, răspunderi civile sau care împiedică dezvoltarea financiară și socială.

P

Perioada de grație

Intervalul calendaristic când acoperirea de asigurare se extinde după data de expirare a poliței de asigurare. De obicei sunt 15-30 de zile în care asiguratul poate plăti o nouă primă pentru a continua acoperirea.

S

Subasigurare

O asigurare încheiată unde prima de asigurare este mai mică decât valoarea obiectului asigurat. În cazul prejudiciilor, despăgubirea plătită de asigurător nu va acoperi integral valoarea obiectului.

Subcontractor

Asiguratul încheie contracte cu terțe părți pentru a îndeplini obligațiile contractuale pe care acesta le are cu clienții proprii.

Suma asigurată

Limita asigurării, suma maximă pe care asigurătorul se obligă să o plătească în cazul unei daune.

Sistemul acoperirii proporționale

Bunul este asigurat pe baza unei cote procentuale. În cazul deteriorării bunului în urma evenimentului asigurat, despăgubirea nu va depăși limita procentuală la care a fost făcută asigurarea.

Sistemul primului risc

Asigurătorul acoperă în întregime dauna, în limita sumei asigurate. În acest caz, nu contează raportul dintre valoarea bunului și suma asigurată.

Sistemul acoperirii limitate

Asigurătorul nu acoperă în întregime valoarea daunei, ci doar franșiza sau suma determinată contractual.

T

Transfer de risc

O terță parte transferă o parte din responsabilitatea financiară a daunei sale către o altă parte. În cazul asigurărilor, asiguratul transferă responsabilitatea financiară asigurătorului, în schimbul plății primei de asigurare.

Terț pagubit

În cazul asigurărilor de răspundere civilă, terții păgubiți pot fi persoane străine de persoana asigurată. Terțul pagubit sau persoana prejudiciată este persoana care are dreptul să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

U

Uzură

Devalorizarea unui bun, determinată în funcție de starea acestuia, folosire și vechime.

V

Valoare acceptată

Valoarea acceptată nu poate fi modificată; singura excepție de la această regulă este în cazul în care asigurătorul are dovada că a fost comisă o fraudă.

Valoare de nou

Valoarea bunului nou achiziționat care coincide cu factura de achiziționare a bunului respectiv.

Niciun termen nu corespunde căutării. Încearcă alt cuvânt sau selectează „Toate”.